27.04.2011

primavara sufletului meu


         In zori de zi ma trezesc si privesc cerul...e atat de multa liniste si ma cutremur...o lacrima mi se iveste pe obraz iar inima imi e tulburata de-al tau dor.Oare unde esti?
Pentru o clipa revad chipul tau iubito...esti ingerul ce mi-a readus zambetul si linistea sufletului,cel care m-a invatat ce inseamna iubirea.Pentru ce te-ai indepartat?Unde oare sa te regasesc?
       Acum razele soarelui imi mangaie sfioase chipul impietrit de durere...tresar si te simt langa mine...insa in zadar...nu esti aici :-<
   Cu sufletul  "sfasiat" de tristete ma indrept spre malul marii-in locul unde te-am intalnit pentru prima oara;Aici totul e magic...imi amintesc de tine-steateai in fata mea;a fost de-ajuns o privire ce n-o pot uita nicicand,cu bratele amandoua incerc sa te regasesc iar singurul lucru ce mi-l doresc acum este sa fim din nou impreuna.Spune-mi-oare ma mai iubesti?
            Intrebari fara raspuns imi invadeaza mintea si ma fac sa innebunesc nestiind ce e acum in sufletul tau.Atatea zile in care nu am auzit glasul tau de privighetoare-atatea nopti nedormite gandindu-ma la tine...
Ma prabusesc ...nu mai pot indura singuratatea!Intins pe nisipul fierbinte trupul meu refuza sa se mai ridice.Ma cuprinde un fior iar ochii imi "picteaza" chipul tau de inger.Revad toate momentele frumoase petrecute alaturi de tine -acele clipe in care eram numai noi doi si erai a mea !Iubito...esti Primavara sufletului meu .Tu mi-ai dat puterea sa depasesc momentele grele din viata mea reusind sa ma transformi intr-o fiinta nobila demna de tine!
           Insa de toate acestea mi-am dat seama abia acum, cand totul pare tarziu si simt ca te-am pierdut pentru totdeauna .Am gresit-recunosc- fiind indiferent dar teama de a ma apropia si de a pierde din nou pe cineva drag a fost mai puternica decat propia-mi fiinta .Credeam ca daca voi alege aceasta cale voi fi ferit de suferinta insa m-am inselat din nou!:( Nu mai esti langa mine si simt ca odata cu plecarea ta am devenit cea mai neinsemnata fiinta de pe acest pamant .Cat ai fost langa mine nu am stiut sa te pretuiesc,sa te iubesc...insa timpul petrecut departe de tine m-a invatat ce-nseamna iubirea.
       Marea plange odata cu mine iar pasarile cerului canta neincetat melodia ce ne-a apropiat unul de celalalt cand ai acceptat sa dansezi cu mine sub clar de luna.
  In noaptea tarzie norii de aduna prevestind venirea ta iar prin joaca lor formeaza cuvantul magic "Te Iubesc!".Ma cutremur...te voi astepta in fapt de seara,sub clar de luna!
   Vino iubito...sa fim din nou impreuna!:x
                                       Al tau nebun schimbat de tine...

25.04.2011

totul si in acelas timp nimic...

             ce ne asteapta dincolo de rasete si lacrimi?de neintelegeri si credinta oarba??//ce ne poate reda zambetul din suflet...nimic si poate totul in acelasi timp.mi-e greu sa pot spune ceva in afara de iubire si regrete,atatea in care am sperata si nimic nu pot avea din ceea ce simt cu adevarat;
         iubiri regasite sau pierdute in vesnicie?!regrete sau multumuri ???sa fie oare doar o parte din tot ce am crezut initial in viata?!?
        sa fi fost multumiri doar in visele dulci? nimic dar totul in acelasi timp...nu inteleg si imi e f greu  sa pot spune ceva...




Simplitate



Daca totul s-ar opri doar pt o clipa
SI as putea revedea ceea ce a fost candva,
Cu siguranta mi-as dori sa schimb
Clipele triste din viata mea .
As incerca sa le preschimb in clipe de fericire
In care totul sa fi fost bine.

As avea incredere in cine trebuie!
Si as da totul pentru o singura zi
In care mi-as dori sa fiu eu
Fara sa ma ascund sau preface
Ca asta imi place dar de fapt detest tot ceea ce fac!

16.04.2011

vis sau realitate?

        Cu totii avem dreptul de a visa  la lucruri frumoase care posibil nu se vor intampla niciodata,dar care ne fac diminetile mai frumoase si care ne duc departe de realitate.


      Mie imi place sa visez,sa ma duc departe cu gandul..unde importante sunt doar cateva lucruri minore,unde nu exista nimic..doar noi,unde pot sa fac ce vreau,gurile rele nu exista si suntem stapani pe sentimentele ce ne inconjoara.

    Insa lipseste cel mai important lucru,dar ce?!..poate faptul ca nu am fost niciodata intr-o cautare neaparata incat sa-mi doresc prea mult sa gasesc pe acel cineva de care vorbesc,nu era o prioritate pentru mine,stiam doar ca trebuie sa existe undeva si va fi al meu la timpul potrivit insa acum imi dau seama ca acest "vis" e realitatea de care ma lovesc si la care sper...


     "Mereu am vrut prieteni simpli",care sa vorbasca cu tine doar pentru simplul fapt ca se simt bine in prezenta ta,ca atunci cand vorbiti ..nimic nu e in contradictoriu,iar cand vreti sa va distrati nu locatia conteaza,sau luxul acesteia..e de ajuns ca sunteti toti acolo si faceti lucruri pe care doar voi le stiti si sunt numai ale voastre.


    Pentru mine astea sunt cele mai valoroase,lucrurile simple,alea te fac atunci cand te astepti cel mai putin mai fericit decat orice lucru material,cel putin mie mi s-a intamplat si poate se va intampla in continuare.Vreau sa descopar cat mai multe persoane,lucruri,activitati care ma fac sa ma simt libera,in siguranta..si pe care imi voi mai dori sa le intalnsc sau sa am ocazia sa le practic.am tot timpul din lume sa incerc tot felul de lucruri si sa cunosc numeroasele persoane din jurul meu...


Indemn la Simplitate

"Omul a purtat în decursul vremurilor o luptă tragică pentru câstigarea unui prisos de bine. In epoca modernă acest bine a fost văzut sub forma progresului şi a civilizatiei. Singur, sau în mijlocul societătii, omul s'a străduit în acest sens.




Socotit în roadele sale, astăzi după trecere de vreme, progresul continuu s'a dovedit înşelător. Omul modern a avut o sete de mai bine, dar nu s'a aplecat îndeajuns asupra naturii acestui bine. Punctul luminos, unificator, a lipsit. Lumea nouă s'a încrezut prea mult in civilizatie şi progres, dar nimeni nu sta să gândească ce anume sunt acestea pentru fiinta spirituală a omului. Şi atunci drumurile s'au deosebit, după cum deosebite erau idealurile.


Civilizatia acestei ultime epoci istorice a făcut din om "o fiintă complexă". Găsim in această tendintă şi stare a sufletului contemporan o caracteristică a vietii moderne, dornică de progres.
Ce înseamnă oare această complexitate a omului de azi, produs ultim al unor credinte vechi ? O continuă creştere a nevoilor materiale, o desvoltare a lor fără limită. Judecată interior, ea mai înseamnă rafinament şi ornamentatie. Aceste însuşiri alcătuesc tot atâtea semne de distinctie. 


Să lămurim lucrurile mai departe. Complexitatea omului de azi nu înseamnă ceea ce am putea crede că înseamnă, adică : distinctie în înteles de superioritate, complexitate în înteles de adâncime şi frumusete interioară. Complexitatea aceasta care era şi o sete de a se îmbogăti, a pus omul sub povara unor elemente secundare, din afara fiintei noastre morale, din afara nevoilor acestei fiinte, l-au încărcat şi l-au prefăcut până la năruire.



Educatia a fost făcută în raport cu unele valori la modă, de natură mai mult socială şi materiala. Omul a avut o sete de a progresa, de a creşte chiar interior ; omul a încercat să depăşească starea în care se afla dar nu in raport cu anumite valori spirituale permanente ci in raport cu oamenii. Etica modernă a avut la temelie nu atât o dorintă sinceră de proprie depăşire ci mai mult o dorintă de întrecere între oameni.

Cu cât omul şi-a creat mai multe nevoi, semn al unei înalte trepte de civilizatie, cu atât el a devenit mai putin stăpân pe sine, cu atât a fost mai putin liber. Sufletul său aparent înăltat, devenise lipsit de putere, se subtiase şi se complicase. Cuprinzând ceea ce nu-i era firesc, renuntând la ceea ce îi era esential, pentru podoabă, şi-a pierdut adevărata frumusete şi tărie. Vieata interioară a omului a avut toate aparentele unei creşteri adevărate ; in realitate s'a petrecut o sărăcire şi anume din cauză că această creştere nu era organică ci era o adunare, o adăugire. Nevoia de a corespunde vremurilor, ambitiile şi gusturile nenumărate, tot rafinamentul intelectual şi estetic, l-au sedus şi l-au îndemnat către o lume a decorativului şi inutilului

A fi o fiintă complexă nu este în sine o stare rea ; dimpotrivă. Trebue însă să fie rodul unei serioase şi fireşti creşteri interioare, creşteri a elementelor esentiale, a stâlpilor vietii noastre morale. Trebue să fie o îmbogătire a ceea ce ne apartine esential. Altfel ajungem la tipul omului modem, prezent încă între noi şi specific tuturor epocilor decadente, omul descentrat în care vieata este nefirească şi vointa lipsită de îndrumare. Povara trufiei, povara propriilor creatii ale omului, povara combinatiilor şi constructiilor aşa zisului progres cultural şi civilizator, apasă încă sufletul celor mai multi dintre noi.

Omul acesta a confundat Compexitatea cu complicatia. Iată numele adevărat al stării sale interioare. De aceea este atât de nenorocit, de aceea este atât de greu de, înteles şi de satisfăcut. Omul despre care vorbim este mereu nemultumit, mereu ridicat împotriva vietii şi a conditiilor date. Omul complicat este o fiintă dificilă şi nenorocită.

In setea sa de progres şi de civilizatie materială omul s'a descentrat, adică a confundat esentialul cu secundarul, dând o atentie deosebită celor ce nu-l alcătuiau în fond. Omul cetătii de azi este un om făcut, este o fiintă artificială. S'a construit înfruntând legile fiintei sale morale. Tot ceea ce a fost adăugat nefiresc şi a împodobit sufletul său mândru, nu a făcut decât să-l scoată din făgaşul destinului său propriu, de om.

Pentru ca o înnoire să fie posibilă, omul trebue să renunte la aceste podoabe ale modernismului, pentru a se reîntoarce către elementele originare ale făpturii sale.

Nu poate fi vorba de o renuntare la progres şi nici de o întoarcere la "starea naturalã" a unui filosof francez, ci de mergerea înainte dela început pe calea deschisă nouă, în desvoltarea omeniei şi a tuturor virtutiilor ce-o alcătuesc. Ce înseamnă pentru noi întoarcere ? Inseamnă renuntare la inutil, la rugina sufletului. Ce înseamnă desvoltare ? Ce înseamnă progres ? Inseamnă creştere din sâmburele fiintei, înseamnă, în limita superioară
înflorire. Aceasta inseamnă a fi cult, a fi om superior, a fi distins şi complex: înflorire. Să ajungi să-ti exprimi esenta. Nu întoarcere deci, nu oprire, ci creştere deplină şi firească.

Aci se aşează simplitatea. Simplitatea este starea morală a omului care se mişcă esential si sincer. Simplitatea în etică, întocmai ca si în estetică, înseamnă linie mare. Liniile mari dau sensul făpturii, liniile mari constituesc.


Simplitatea ca stare morală este o stare originară, legată de începutul fiintei. De aceea Evanghelia, cartea simplitătii şi a permanentei vorbeşte de simplitate în legătură cu copilul şi profetul. Fiind originară, simplitatea este o stare a firii, o stare a celor care păstrează legătura cu Dumnezeu.


Nefiind legată de poverile podoabelor inutile, simplitatea dă omului un echilibru interior, o tărie şi o mare stăpânire de sine. Omul simplu rămâne cu sine, curat şi întreg, liber de elementele inutile, adăugate, exterioare. Omul simplu trăieşte vieata din plin şi firesc; o trăieşte astfel pentrucă este în ea.


Simplitatea dă o sigurantă şi o certitudine interioară adevărată, dă putere de depăşire a contingentelor şi viciilor apăsătoare. Pe calea simplitătii omul se împlineşte pentrucă trăieşte firesc şi esential.

Simplitatea este starea morală prin care o seamă de taine ni se deschid. Firescul şi armonia ei o fac să rodească şi pe o altă dimensiune a vietii, aceea a , orizontului deschis. Sensul vietii este prins mai uşor şi mai adevărat de omul simplu decât de omul complicat, pentrucă cel dintâi păstrează legătura, directă cu viata, are totodată simtul realitătii aparente şi tainice. A fi simplu înseamnă a fi in vieată, a fi în vieată înseamnă a-i trăi şi cunoaşte sensurile. Sensul vietii nupoate fi prins stând în afara ei, călcând un drum artificial. Omul simplu trăieşte cu ochii în distantele mari ale lumii.


Din aceste elemente şi înfătişări ale simplitătii întelegem cum acela care trăieşte cu adevărat în simplitate ajunge să trăiască şi în lumină, în frumusete. Fiinta sa interioară, aparent mică, are dimensiuni foarte mari, neîntelese de acei care judecă după criteriile civilizatiei burgheze. Omul simplu ajunge să cunoască adâncurlle şi să cuprindă lumea, să se înrădăcineze în loc rodnic. Liber de orice povară morală sau materială el merge pe căile fireşti ale omeniei ; cugetul şi fapta sa nu sunt legate de lucruri slabe, ci de tării ascunse.

Bucuria trăirii în simplitate poate fi înteleasă din libertatea şi rodnicia pe care o câştigă omul.

Omul simplu este o făptură vie; este o făptură originară de mare plinătate şi echilibru interior."




Rătăciri – Romell Alaman


Nu mai zăresc şi nici n-ascult,
Poteca merge încă mult
Şi, de când umblu fără cruce,
Nu vreau să merg, dar ea mă duce.
Drumul lung, drum de toamnă,
Privesc la el şi iar mă cheamă.
M-aş opri doar o secundă,
Dar poteca mi se afundă.
Printre frunzele de toamnă
Las ochii să te culce
Şi cu tine sufletul s-adoarmă
Până mâine, când drumul iar mă cheamă.
A trecut pe-aici, paduri si ape,
Un singur om, zi şi noapte,
Vântul zice că-l cunoaşte,
Pomii-mi zic că e departe…