29.08.2010

poveste de toamna

            Intr-o duminica dupa-amiaza, intr-o toamna frumoasa si calda, iesisesi din casa hotarat sa-ti scoti gandurile la plimbare. Te-ai indreptat catre parcul de langă casa bunicilor si cu ele de mana, te-ai asezat pe o bancuta retrasa, sa-ti tragi sufletul, chinuit de atatea framantari. Inchizi ochii, incerci sa te eliberezi de tine, sa-ti golesti mintea, sa-ti uiti sentimentele, sa încetezi sa fii uman. Dar iti apare un suras pe buze cand o raza de soare iti mangaie jucauş chipul, printre ramurile indoliate. Te-ai inconjurat de un adevarat cimitir de frunze, oriunde ai privi, ele zac moarte langa tine.
       Si din toate cate sunt, ridici in maini una singura. Intreaga sau strivita de alte frunze, respirand viata prin nervuri sau deja chinuita de apropierea mortii, nici nu mai conteaza, e frunza ta.

       Te-ai intors acasa. Obosit, inainte de culcare, ti-ai uitat frunza pe birou. Sora ta o considera doar o alta frunza pentru ierbarul tau, parintii nici nu au observat-o in palma ta cand te-ai intors acasa, au fost mai ingrijorati ca ai intarziat la masa, cat despre bunici… Poate nici nu mai ai bunicii langa tine, sa stii daca au observat frunza …
            Tu ai stiut ca frunza asta e speciala. Poate din simplul motiv ca e a ta, ai stiut ca are o poveste si motive pentru care s-a sinucis. Desi ceilalti ti-ar spune ca nu merita, tu esti convins ca e deosebita.Si o pastrezi pentru ca ai ales-o si pentru ca este a ta. Incepi sa te intrebi daca in parc, langa bancuta unde te-ai odihnit, nu erau alte frunze mai frumoase, mai mari sau mai colorate? Hmm … cam tarziu pentru regrete. Te framanta si întrebarea daca frunza ta e multumita ca ai ales-o tocmai tu? Oare îsi dorea pe altcineva, te visa altfel? Te considera suficient de bun pentru a o pastra? Daca intr-o zi iti va arunca in fata durerosul adevar ca nu are sentimente pentru tine?

           E tarziu…Si-ti place sa crezi ca merita, desi stii in adancul fiintei tale ca nu merge. Ca frunza se va ofili, ca vei ramane singur, ca ei nu i-a pasat nicicum ca visele tale purtau coloritul ei. E tarziu si te amagesti ca va fi frumos, cat va fi, ca vei ramane cu amintiri de neuitat, ca asta e tot ce conteaza. Te fura somnul, gandurile ti s-au imprastiat printre vise.

        Pe birou, nervurile frunzei crapa. Si tu ramai singur, amagit de visele tale, preocupat de propriile visuri, sperand ca merita.
        Acum nu mai e noapte, toamna s-a dus demult, dar tu continui sa te invalui in singuratate...