Simplitate

Daca totul s-ar opri doar pt o clipa
SI as putea revedea ceea ce a fost candva,
Cu siguranta mi-as dori sa schimb
Clipele triste din viata mea .
As incerca sa le preschimb in clipe de fericire
In care totul sa fi fost bine.

As avea incredere in cine trebuie!
Si as da totul pentru o singura zi
In care mi-as dori sa fiu eu
Fara sa ma ascund sau preface
Ca asta imi place dar de fapt detest tot ceea ce fac!

vis sau realitate?

        Cu totii avem dreptul de a visa  la lucruri frumoase care posibil nu se vor intampla niciodata,dar care ne fac diminetile mai frumoase si care ne duc departe de realitate.


      Mie imi place sa visez,sa ma duc departe cu gandul..unde importante sunt doar cateva lucruri minore,unde nu exista nimic..doar noi,unde pot sa fac ce vreau,gurile rele nu exista si suntem stapani pe sentimentele ce ne inconjoara.

    Insa lipseste cel mai important lucru,dar ce?!..poate faptul ca nu am fost niciodata intr-o cautare neaparata incat sa-mi doresc prea mult sa gasesc pe acel cineva de care vorbesc,nu era o prioritate pentru mine,stiam doar ca trebuie sa existe undeva si va fi al meu la timpul potrivit insa acum imi dau seama ca acest "vis" e realitatea de care ma lovesc si la care sper...


     "Mereu am vrut prieteni simpli",care sa vorbasca cu tine doar pentru simplul fapt ca se simt bine in prezenta ta,ca atunci cand vorbiti ..nimic nu e in contradictoriu,iar cand vreti sa va distrati nu locatia conteaza,sau luxul acesteia..e de ajuns ca sunteti toti acolo si faceti lucruri pe care doar voi le stiti si sunt numai ale voastre.


    Pentru mine astea sunt cele mai valoroase,lucrurile simple,alea te fac atunci cand te astepti cel mai putin mai fericit decat orice lucru material,cel putin mie mi s-a intamplat si poate se va intampla in continuare.Vreau sa descopar cat mai multe persoane,lucruri,activitati care ma fac sa ma simt libera,in siguranta..si pe care imi voi mai dori sa le intalnsc sau sa am ocazia sa le practic.am tot timpul din lume sa incerc tot felul de lucruri si sa cunosc numeroasele persoane din jurul meu...

Indemn la Simplitate

"Omul a purtat în decursul vremurilor o luptă tragică pentru câstigarea unui prisos de bine. In epoca modernă acest bine a fost văzut sub forma progresului şi a civilizatiei. Singur, sau în mijlocul societătii, omul s'a străduit în acest sens.

Socotit în roadele sale, astăzi după trecere de vreme, progresul continuu s'a dovedit înşelător. Omul modern a avut o sete de mai bine, dar nu s'a aplecat îndeajuns asupra naturii acestui bine. Punctul luminos, unificator, a lipsit. Lumea nouă s'a încrezut prea mult in civilizatie şi progres, dar nimeni nu sta să gândească ce anume sunt acestea pentru fiinta spirituală a omului. Şi atunci drumurile s'au deosebit, după cum deosebite erau idealurile.


Civilizatia acestei ultime epoci istorice a făcut din om "o fiintă complexă". Găsim in această tendintă şi stare a sufletului contemporan o caracteristică a vietii moderne, dornică de progres.
Ce înseamnă oare această complexitate a omului de azi, produs ultim al unor credinte vechi ? O continuă creştere a nevoilor materiale, o desvoltare a lor fără limită. Judecată interior, ea mai înseamnă rafinament şi ornamentatie. Aceste însuşiri alcătuesc tot atâtea semne de distinctie. 


Să lămurim lucrurile mai departe. Complexitatea omului de azi nu înseamnă ceea ce am putea crede că înseamnă, adică : distinctie în înteles de superioritate, complexitate în înteles de adâncime şi frumusete interioară. Complexitatea aceasta care era şi o sete de a se îmbogăti, a pus omul sub povara unor elemente secundare, din afara fiintei noastre morale, din afara nevoilor acestei fiinte, l-au încărcat şi l-au prefăcut până la năruire.



Educatia a fost făcută în raport cu unele valori la modă, de natură mai mult socială şi materiala. Omul a avut o sete de a progresa, de a creşte chiar interior ; omul a încercat să depăşească starea în care se afla dar nu in raport cu anumite valori spirituale permanente ci in raport cu oamenii. Etica modernă a avut la temelie nu atât o dorintă sinceră de proprie depăşire ci mai mult o dorintă de întrecere între oameni.

Cu cât omul şi-a creat mai multe nevoi, semn al unei înalte trepte de civilizatie, cu atât el a devenit mai putin stăpân pe sine, cu atât a fost mai putin liber. Sufletul său aparent înăltat, devenise lipsit de putere, se subtiase şi se complicase. Cuprinzând ceea ce nu-i era firesc, renuntând la ceea ce îi era esential, pentru podoabă, şi-a pierdut adevărata frumusete şi tărie. Vieata interioară a omului a avut toate aparentele unei creşteri adevărate ; in realitate s'a petrecut o sărăcire şi anume din cauză că această creştere nu era organică ci era o adunare, o adăugire. Nevoia de a corespunde vremurilor, ambitiile şi gusturile nenumărate, tot rafinamentul intelectual şi estetic, l-au sedus şi l-au îndemnat către o lume a decorativului şi inutilului

A fi o fiintă complexă nu este în sine o stare rea ; dimpotrivă. Trebue însă să fie rodul unei serioase şi fireşti creşteri interioare, creşteri a elementelor esentiale, a stâlpilor vietii noastre morale. Trebue să fie o îmbogătire a ceea ce ne apartine esential. Altfel ajungem la tipul omului modem, prezent încă între noi şi specific tuturor epocilor decadente, omul descentrat în care vieata este nefirească şi vointa lipsită de îndrumare. Povara trufiei, povara propriilor creatii ale omului, povara combinatiilor şi constructiilor aşa zisului progres cultural şi civilizator, apasă încă sufletul celor mai multi dintre noi.

Omul acesta a confundat Compexitatea cu complicatia. Iată numele adevărat al stării sale interioare. De aceea este atât de nenorocit, de aceea este atât de greu de, înteles şi de satisfăcut. Omul despre care vorbim este mereu nemultumit, mereu ridicat împotriva vietii şi a conditiilor date. Omul complicat este o fiintă dificilă şi nenorocită.

In setea sa de progres şi de civilizatie materială omul s'a descentrat, adică a confundat esentialul cu secundarul, dând o atentie deosebită celor ce nu-l alcătuiau în fond. Omul cetătii de azi este un om făcut, este o fiintă artificială. S'a construit înfruntând legile fiintei sale morale. Tot ceea ce a fost adăugat nefiresc şi a împodobit sufletul său mândru, nu a făcut decât să-l scoată din făgaşul destinului său propriu, de om.

Pentru ca o înnoire să fie posibilă, omul trebue să renunte la aceste podoabe ale modernismului, pentru a se reîntoarce către elementele originare ale făpturii sale.

Nu poate fi vorba de o renuntare la progres şi nici de o întoarcere la "starea naturalã" a unui filosof francez, ci de mergerea înainte dela început pe calea deschisă nouă, în desvoltarea omeniei şi a tuturor virtutiilor ce-o alcătuesc. Ce înseamnă pentru noi întoarcere ? Inseamnă renuntare la inutil, la rugina sufletului. Ce înseamnă desvoltare ? Ce înseamnă progres ? Inseamnă creştere din sâmburele fiintei, înseamnă, în limita superioară
înflorire. Aceasta inseamnă a fi cult, a fi om superior, a fi distins şi complex: înflorire. Să ajungi să-ti exprimi esenta. Nu întoarcere deci, nu oprire, ci creştere deplină şi firească.

Aci se aşează simplitatea. Simplitatea este starea morală a omului care se mişcă esential si sincer. Simplitatea în etică, întocmai ca si în estetică, înseamnă linie mare. Liniile mari dau sensul făpturii, liniile mari constituesc.


Simplitatea ca stare morală este o stare originară, legată de începutul fiintei. De aceea Evanghelia, cartea simplitătii şi a permanentei vorbeşte de simplitate în legătură cu copilul şi profetul. Fiind originară, simplitatea este o stare a firii, o stare a celor care păstrează legătura cu Dumnezeu.


Nefiind legată de poverile podoabelor inutile, simplitatea dă omului un echilibru interior, o tărie şi o mare stăpânire de sine. Omul simplu rămâne cu sine, curat şi întreg, liber de elementele inutile, adăugate, exterioare. Omul simplu trăieşte vieata din plin şi firesc; o trăieşte astfel pentrucă este în ea.


Simplitatea dă o sigurantă şi o certitudine interioară adevărată, dă putere de depăşire a contingentelor şi viciilor apăsătoare. Pe calea simplitătii omul se împlineşte pentrucă trăieşte firesc şi esential.

Simplitatea este starea morală prin care o seamă de taine ni se deschid. Firescul şi armonia ei o fac să rodească şi pe o altă dimensiune a vietii, aceea a , orizontului deschis. Sensul vietii este prins mai uşor şi mai adevărat de omul simplu decât de omul complicat, pentrucă cel dintâi păstrează legătura, directă cu viata, are totodată simtul realitătii aparente şi tainice. A fi simplu înseamnă a fi in vieată, a fi în vieată înseamnă a-i trăi şi cunoaşte sensurile. Sensul vietii nupoate fi prins stând în afara ei, călcând un drum artificial. Omul simplu trăieşte cu ochii în distantele mari ale lumii.


Din aceste elemente şi înfătişări ale simplitătii întelegem cum acela care trăieşte cu adevărat în simplitate ajunge să trăiască şi în lumină, în frumusete. Fiinta sa interioară, aparent mică, are dimensiuni foarte mari, neîntelese de acei care judecă după criteriile civilizatiei burgheze. Omul simplu ajunge să cunoască adâncurlle şi să cuprindă lumea, să se înrădăcineze în loc rodnic. Liber de orice povară morală sau materială el merge pe căile fireşti ale omeniei ; cugetul şi fapta sa nu sunt legate de lucruri slabe, ci de tării ascunse.

Bucuria trăirii în simplitate poate fi înteleasă din libertatea şi rodnicia pe care o câştigă omul.

Omul simplu este o făptură vie; este o făptură originară de mare plinătate şi echilibru interior."

Rătăciri – Romell Alaman

Nu mai zăresc şi nici n-ascult,
Poteca merge încă mult
Şi, de când umblu fără cruce,
Nu vreau să merg, dar ea mă duce.
Drumul lung, drum de toamnă,
Privesc la el şi iar mă cheamă.
M-aş opri doar o secundă,
Dar poteca mi se afundă.
Printre frunzele de toamnă
Las ochii să te culce
Şi cu tine sufletul s-adoarmă
Până mâine, când drumul iar mă cheamă.
A trecut pe-aici, paduri si ape,
Un singur om, zi şi noapte,
Vântul zice că-l cunoaşte,
Pomii-mi zic că e departe…

Prietenia-cea mai de pret comoara

                  Prietenia este un lucru minunat, este strâns legată de “a împărţi” - prietenii împart aproape totul, experienţele lor, fie că sunt bune fie că sunt rele, bucuriile şi tristeţiile lor - de “altruism”- prietenii au grijă unii de alţii - şi de “sprijin şi grijă“- prietenii sunt mereu împreună atunci când au nevoie unii de alţii; suportul vine sub diferite forme, însă suportul moral este considerat ca fiind cel mai important. Şi atunci, construirea şi menţinerea unei prietenii este unul dintre cele mai bine răsplătite proiecte ale vieţii noastre.         


          Un proverb japonez spune astfel: “Când caracterul unui om nu îţi este foarte clar, atunci uită-te la prietenii lui”, în timp ce în Spania, se foloseşte o vorbă foarte cunoscută: “Dime con quien andas y te dire quien eres” care se traduce astfel: ” Spune-mi cu cine umbli, ca să îţi spun cine eşti”. Când ne uităm la înţelesul amândurora se aseamănă foarte mult şi spun un mare adevăr. Ca fiinţe umane, tindem să ne construim prietenii cu oameni ca şi noi: cu o bază comună şi cu obiceiuri comune. Şi atunci, prietenii sunt ca un fel de cadou pe care ni-l oferim nouă înşine/însene.
        

   Este foarte greu să descriu în câteva fraze ce înseamnă prietenia şi care este importanţa ei în viaţa noastră. Oare am putea trăi fără ea, singurătatea ne-ar putea fii un bun tovarăş pe parcursul vieţii noastre? Sunt prea multe de spus, sunt prea multe întrebări cu prea multe răspunsuri. Ne-ar face mare plăcere dacă ne-ai împărtăşi şi nouă ce înseamnă prietenia pentru tine şi astfel, vom alcătui împreună un mic “caiet de notiţe”. Şi apropo, tu ai putea trăi fără prieteni?…

Ziua Dragostei

              Luna februarie este bine reprezentata de o sarbatoare internationala cu mare popularitate si pe plaiurile mioritice.Ziua indragostitilor sau Valentine's Day .Dincolo de latura comerciala a acestei sarbatori ,ar fi bine sa ne amintim ,macar o data in an ,ce ne anima,ce ne face sa vibram,ce ne da putere sa mergem mai departe ,sa ne luptam si sa ni se para viata mai frumoasa.
Vom descoperica iubirea este motorul intregii noastre zbateri pe aceasta lume .Fara acest sentiment nu am fi decat niste roboti programati sa-si duca existenta cat mai plicticos cu putinta.
    Daca as putea schimba ceva la aceasta sarbatoare ,ar fi sa o denumesc generic Ziua Dragostei,nu neaparat Ziua indragostitilor .Nu este obligatoriu sa fii intr-un cuplu ca sa iubesti si sa fii iubit .Exista atatea feluri de iubire,incat ar fi egoist sa reducem totul numai la cuplu.Mama,tatal,sara,fratele,prietena,copilul,toti merita iubirea si aprecierea noastra.
            Daca nu esti intr-un cuplu nu inseamna ca nu poti fi fericit .Ce este importat ,inainte de a oferi iubirea celor din jurul tau :incepe prin a te aprecia corect pe tine insuti .Iubeste-te si vei fi iubit !Ai mai multa grija de tine ,nu te mai lasa pe locul doi,trei in topul prioritatilor zilnice!Elimina tot ce-ti face rau ,incepand cu obiceiurile nesanatoase si continuand cu persoanele care  nu merita sa-ti fie alaturi si lasa loc iubirii sa intre in viata ta!

Cerul

cand totul dispare,si nimic nu are sens in viata ta,priveste cerul  si vei observa ca inca exista cineva  care se gandeste la tine .

"linistea sufletului"

            Nu stiu daca vremea mohorata de afara e de vina pentru felul in care ma simt azi dar cred ca totusi datorez toamnei multumiri pentru ca exista si astfel de zile in care mai putem vedea contururile vietii.
                 Sa incep de unde si cu ce? Cu plansul infundat din inima, cu zbaterea lenesa dar neincetata a sufletului ce striga mereu dupa ajutor?Chiar nu stiu..Pt ca ambele se suprapun, ambele au momente cand se contopesc, cand formeaza un tot ce ma inabusa, imi opreste rasuflarea, imi umple ochii de lacrimi si ma simt gol pe interior…gol de suferinta, de bucurie, gol de sentimentele care fac un om sa traiasca cu adevarat..
            Acum multi ani am citit intr-o carte marunta, total nesemnificativa, o fraza care mi-a ramas intiparita in creier..”rasul este masca pe care soarta il asterne pe chipul unui om pt a ascunde un strigat de durere”..eram aproape un copil cand am citit asta si am zambit..peste ani, am inceput sa rad, iar acum…acum rad in hohote..acum rad cu lacrimi, rad cu disperare..sunt prea multe momentele in care simt ca nu am nimic din ce mi-am dorit, in care imi doresc sa fiu plin de tot ce face viata mai frumoasa…sunt gelos pe oameni, pe natura, pe obiecte, pe tot! in fiecare gasesc si vad cate ceva care mie imi lipseste…si totusi, ce ar umple acest gol? mai mult ca sigur un suflet asemeni mie, un suflet devorat de aceeasi foame de sentimente,disperat dupa puterea de a darui totul..
                Si totusi, ar fi de ajuns ? tare mi-e frica ca nu, ca mereu voi gasi altceva spre care sa tanjesc, o alta modalitate de a ma simti un suflet singur si stingher…dar pina la urma ce e sufletul? poate el fi definit cumva ? pt ca prea des auzi “am sufletul gol” decat viceversa…imi doresc sa simt bucuria cu adevarat, sa iubesc cu toata fiinta mea, sa ma darui in totalitate cuiva..sa am cu cine construi o lume paralela, o luma a noastra, plina cu gandurile si ideile noastre unde raul nu exista, unde fiecare clipa e sublima iar timpul se scurge nepasator, fara sa ne bage in seama, gelos pe sentimentele si implinirea ce-o simtim..dar toate astea’s vise, realitatea este cea mai cruda trezire…este cosmarul nostru, al celor sentimentali si vinovati ca simtim nevoia sa daruim frumusete,incredere..

"roua sperantei"

...picaturi de ploaie imi bat la geam...iar sufletul imi tese sperante ,ceea ce de mult nu a mai facut-o...imi e dor de o zi in care sa  pot zambi  si dansa pur si simplu pe ritmul inimii indragostite.ma indrept usor spre fereastra...privesc in zare...totul in jur mi se pare  atat de ireal....simt cum picaturile calde imi ating fata...imi indrept privirea spre cer,e atat de magic si in acelasi timp  atat de fascinant ma cuprinde un fior...plutesc :x imi intind aripile si ma indrept spre infinit ...unde nimic nu mai mai poate rani....simt cum totul se schimba in urma mea si las in spate tot ceea ce m-a dezamagit si m-a ranit.e atat de placut ... singuratatea a disparut si o data cu ea si teama de trecut iar amintirile au lasat loc unui nou inceput:).
   norii ca de catifea imi ating trupul si imi mangaie fata cu o delicatete inexplicabila ... e ca si cand te renasti si esti un copil nevinovat ce isi doreste sa fie alintat de catre parintii sai...aripile se intind formand un curcubeu si ma indrept spre un taram necunoscut ,oare sa fie visul ce-l tesea inima zi de zi de care nu ma mai puteam "dezlipi"???? sa fie oare "roua fericirii si a iubirii" unde poti sa fi tu insuti ,sa poti iubi fara sa ranesti ,sa asculti cantecul sufletului si sa poti simti ca in sfarsit esti un nou TU???

  PLUTESC....atat mai stiu,renunt sa ma mai gandesc unde voi ajunge si ce se va intampla...in sfarsit fac ce imi dicteaza fiinta ...ma las cuprinsa de valul rece si simt cum ma desprind de EU .... e atat de placut sa sti ca doar pt cateva minute poti sa fi inger ...si  sa poti calatori in lumi  inca nepatate de minciuni si rautate...ma scald in picaturi de ploaie colorate ...zambesc:)...totul e un vis din care nu m-as trezi niciodata....:X

poveste de toamna

            Intr-o duminica dupa-amiaza, intr-o toamna frumoasa si calda, iesisesi din casa hotarat sa-ti scoti gandurile la plimbare. Te-ai indreptat catre parcul de langă casa bunicilor si cu ele de mana, te-ai asezat pe o bancuta retrasa, sa-ti tragi sufletul, chinuit de atatea framantari. Inchizi ochii, incerci sa te eliberezi de tine, sa-ti golesti mintea, sa-ti uiti sentimentele, sa încetezi sa fii uman. Dar iti apare un suras pe buze cand o raza de soare iti mangaie jucauş chipul, printre ramurile indoliate. Te-ai inconjurat de un adevarat cimitir de frunze, oriunde ai privi, ele zac moarte langa tine.
       Si din toate cate sunt, ridici in maini una singura. Intreaga sau strivita de alte frunze, respirand viata prin nervuri sau deja chinuita de apropierea mortii, nici nu mai conteaza, e frunza ta.

       Te-ai intors acasa. Obosit, inainte de culcare, ti-ai uitat frunza pe birou. Sora ta o considera doar o alta frunza pentru ierbarul tau, parintii nici nu au observat-o in palma ta cand te-ai intors acasa, au fost mai ingrijorati ca ai intarziat la masa, cat despre bunici… Poate nici nu mai ai bunicii langa tine, sa stii daca au observat frunza …

            Tu ai stiut ca frunza asta e speciala. Poate din simplul motiv ca e a ta, ai stiut ca are o poveste si motive pentru care s-a sinucis. Desi ceilalti ti-ar spune ca nu merita, tu esti convins ca e deosebita.Si o pastrezi pentru ca ai ales-o si pentru ca este a ta. Incepi sa te intrebi daca in parc, langa bancuta unde te-ai odihnit, nu erau alte frunze mai frumoase, mai mari sau mai colorate? Hmm … cam tarziu pentru regrete. Te framanta si întrebarea daca frunza ta e multumita ca ai ales-o tocmai tu? Oare îsi dorea pe altcineva, te visa altfel? Te considera suficient de bun pentru a o pastra? Daca intr-o zi iti va arunca in fata durerosul adevar ca nu are sentimente pentru tine?

           E tarziu…Si-ti place sa crezi ca merita, desi stii in adancul fiintei tale ca nu merge. Ca frunza se va ofili, ca vei ramane singur, ca ei nu i-a pasat nicicum ca visele tale purtau coloritul ei. E tarziu si te amagesti ca va fi frumos, cat va fi, ca vei ramane cu amintiri de neuitat, ca asta e tot ce conteaza. Te fura somnul, gandurile ti s-au imprastiat printre vise.

        Pe birou, nervurile frunzei crapa. Si tu ramai singur, amagit de visele tale, preocupat de propriile visuri, sperand ca merita.
        Acum nu mai e noapte, toamna s-a dus demult, dar tu continui sa te invalui in singuratate...

ochii care nu se vad-se uita?!?!

             
               Cineva spunea că timpul şi distanţa sting o dragoste superficială,dar întăresc una adevărată. Toată lumea vorbeşte despre dragoste,cânta despre dragoste,dar oare cu toţii înţeleg adevăratul sens al cuvântului?Un cuvânt uşor de definit dar greu de înfăptuit,însă întelegem noi oare ca dragostea inseamna de fapt un sentiment de afectiune,de pretuire pentru cineva,care implica o neliniste provocata de banuiala infidelitatii fiintei iubite,grija de a pastra pentru sine un lucru de pret? N-am fost deloc surprinsa sa aflu in urma unui sondaj de opinie ca majoritatea persoanelor au tendinta de a vedea relatiile la distanta intr-o lumina sumbra .


              Este oare adevarata zicala:’’Ochii care nu se vad se uita?’’ O relatie este asemenea unui pachet cu avantaje si dezavantaje.Desigur ca distanta minimalizeaza vizibilitatea defectelor personei opuse.Iti pune pe tava tot ce e mai bun, dar iti ascunde partea mai putin buna a lucrurilor.De exemplu intalnirile virtuale pe internet,vorbitul la telefon,nu te ajuta prea mult in a cunoaste adevarata fata a persoanei iubite,comportamentul si starile ei adevarate.Intalnirile virtuale pot fii de cele mai multe ori inselatoare ,dar desigur,poti sa si risti.

            Nu contest faptul ca ar putea merge o asemenea relatie,dar de cele mai multe ori nu functioneaza.In cele mai bune cazuri ambele persoane sunt sincere,evlavioase si implica un mare grad de incredere.Mai mult de atat,niciodata nu va functiona o relatie, mai ales la distanta,daca primesti fara sa daruiesti sau daruiesti fara sa primesti. Ironia celor spuse pana acum e faptul ca o relatie este greu de mentinut si de-aproape,dar curios este ca relatiile in care persoanele implicate nu se vad,uneori pot duce chiar la casatorie.Greu dar nu imposibil


             Cu toate acestea,eu fac parte din grupul minoritarilor si afirm cu ardoare ca distanta poate apropia doua persoane daca exista o iubire adevarata si intentii serioase.Totul depinde si de mentalitatea fiecaruia. Distanta apropie atunci cand iti dai seama ce vei pierde daca vei lasa sa-ti scape din maini o persoana nepretuită.Niciodata nu vei sti ce ai avut pana nu-l mai ai.Uneori trebuie sa pierzi ca sa sti ce vrei. Daca a fost o dragoste la prima vedere ,exista minime sanse ca starea euforica de la inceput sa se mentina dar nu imposibil.Ceea ce ar putea sa mentina focul nestingibil dintr-o inima inflacarata ar fi gandul la ziua revederii şi daca intr-o relatie exista o temelie buna,o sa treaca cu siguranta de ‘’proba’’ timpului.

Dragostea inseamna pasiune, emotie si romantism

  
                                        Dragostea inseamna pasiune, emotie si romantism.

       “Dragostea nu este numai flori, zambete, iubire, ci inseamna si lacrimi, dorinta, pasiune si de aceea putini au privilegiul de a-i descoperi puterea. Cine are capacitatea de a se indragosti, poate avea mereu incredere in iubire si in valoarea omului de care s-a indragostit!”… dupa cum bine spunea Octacian Paler.

       In zilele noastre tot mai multi uita sa mai fie romantici si chiar daca sunt indragostiti sar peste aceasta stare minunata. S-au cam pierdut vremurile cand baietii duceau flori la intalnirea cu iubita sau cand ii trimiteau o scrisoare sau un mic cadou cu un text de dragoste ascuns in el. S-au cam uitat plimbarile mana in mana prin parcuri, strangerile de mana sau micile saruturi furate intr-o sala de cinema sau de teatru.. S-au cam uitat toate aceste mici detalii care sunt esenta romantismului. Nu o spun decat cu o parere de rau, caci dragoste poate exista si fara romantism, dar este ca si cum ai manca o mancare nesarata… cam aceasta este parerea mea.  

         

in fiecare zi...

cuprinsa de un sentiment ciudat
imi indrept privirea catre cer
ma las prada sentimentelor
ce de mult ma "incercau"
si simt cum totul in jurul meu
prinde o noua forma si culoare.

ma intind pe iarba inca "cruda "
iar ochii mi se inchid usor
precum fulgul de nea ce se asternea
pe palma ta  fina ce imi mangaia chipu'.

acum-ca printr-o vraja intreaga viata
mi se deruleaza in fata ochiilor
intamplari ciudate si vise "destramate"
sunt primele ce imi revin in minte
facandu-ma sa tresar fara sa stiu
ca pe obraz,usor imi aluneca o lacrima.

ma simt ca la inceput
lipsita de viata si fara nici un scop
ma revad...aceeasi fiinta firava
care nu avea incredere nici macar in a sa umbra.

de abia acum realizez ca viata
pur si simplu a trecut pe langa mine
fara ca eu sa fac ceva,
sa o schimb cat de putin .

ma revolt si incerc sa ma schimb
dar fara rost...sunt doar amintiri...
insa din ploaia de lacrimi
ce acum imi inundau ochii,
revad un chip...
imi pare atat de cunoscut
insa nu pot sa il recunosc
e invaluit intr-o ceata ...

deschid ochii si zaresc luna de pe cer
cu glasu' tremurand ma intreb:de ce oare/?
iar cum stelele ma priveau tacute
mi-au desenat chipul din vis...
am ramas inmarmurita...

erai TU...
cel de care nu mai stiam nimic
de foarte multa vreme
cel care a disparut fara vre-un cuvant spus
sau vre-o mangaiere...

de abia acum am inteles
ce ai reprezentat pentru mine
si ceea ce simt cu adevarat
cand imi aduc aminte de gingasia ta.!
nu am sa uit niciodata acea privire
de care inima mea s-a atasat.

ma ridic si ma indrept spre nicaieri
dar cu sufletul impacat
stiind ca de acum o pot lua de la capat
lasand in urma tot ceea ce a fost candva
si dezlegandu-ma de amintirea ta
AM ZAMBIT ...:)

oriunde ma uit:x

intra in visele mele si fura-mi somnul,domnisoara
vrajeste-ma si fura-mi inima
oriunde ma uit ,te vad pe tine
de tine depind acum,dragostea mea,
sa folosesc magia,pentru a iti spune ca te iubesc??!!

cum pot sa-ti spun ,ce simt pentru tine
mai bine facem schimb de inimi
sunt in impas cand vreau
sa-ti spun ce simt pentru tine ,
de tine depind acum ,dragostea mea.

Sinceritatea si prietenia

Se spune ca a fi sincer inseamna a nu ascunde nimic celuilalt, a te deschide tot. Este exact, dar criteriul acestei sinceritati il are intotdeauna celalalt, nu tu.

Esti considerat sincer nu "cand nu ascunzi nimic" celuilalt, ci cand nu ascunzi ceea ce asteapta de la tine sa ascunzi. Este poate paradoxal, dar asa e; sinceritatea ta nu se verifica prin tine, ci prin celalalt. Esti considerat sincer numai atunci cand spui ceea ce vrea si ceea ce asteapta altul de la tine sa spui. Daca ii marturisesti unei prietene ca e frumoasa si inteligenta, in timp ce ea nu e nici una nici alta, nu esti sincer. Daca ii spui ca e urata si foarte putin desteapta, esti sincer.

Dar marturiseste-i ca toate acestea n-au absolut nici o importanta, ca altele sunt lucrurile pe care ai dori sa i le spui, ca isi macina timpul intr-un mod stupid, ca traieste o himera, ca viseaza la lucruri ce o indeparteaza de adevar si de fericire atunci sigur nu esti nici sincer, esti nebun. Este poate ciudat, dar ne temem de o lume "defavorabila" , de un mediu strain, cu care nu putem comunica, fata de care nu putem fi "sinceri". Pentru a nu fi singuri vrem ca lumea sa fie sincera cu noi. Doar sinceritatea ne da aceasta certitudine ca suntem inconjurati de prieteni, de oameni care ne iubesc, ca nu suntem singuri.


De aceea in ceasurile de mare singuratate se fac cele mai multe confesiuni, se deschid sufletele, oamenii se cauta unul pe altul: tocmai pentru a anula acel sentiment al izolarii definitive. Sinceritatea este si ea, ca atatea altele, un aspect al instinctului de conservare. De fapt, sinceritatea participa la acea complicata clasa de sentimente si orgoliu ce se numeste prietenie si care, trebuie sa recunoastem, constituie unul dintre cele mai serioase motive de a iubi viata.


In prietenie se intampla acelasi lucru: esti iubit nu pentru ceea ce esti tu, ci pentru ceea ce vede si crede prietenul tau in tine. Tu, omul, esti sacrificat intotdeauna. Esti iubit nu pentru tine, ci pentru ceea ce poti da, ceea ce poti justifica, verifica, contrazice sau afirma in sentimentele prietenului. Si nu te poti plange, pentru ca si tu faci la fel; toata lumea face la fel. Ceea ce intristeaza oarecum intr-o prietenie este faptul ca fiecare dintre prieteni sacrifica libertatea celuilalt. Prin "libertate" inteleg suma posibilitatilor lui, vointa lui de a se schimba, de a se modifica, de a se compromite.


Esti iubit pentru ca prietenii s-au obisnuit cu tine sa te vada pe strada, sa te intalneasca la un anumit local sau pe terenul de sport, s-au obisnuit sa mergi cu ei la cinematograf, in vizita la cunostinte, sa-ti placa, in general, ceea ce le place si lor, sa gandesti, in general, ceea ce gandesc si ei. Unde esti tu in toate aceste sentimente ale lor? Esti descompus, distribuit si asimilat dupa vointa sau capriciul lor; iar tu faci la fel.

Daca intr-o zi vrei sa faci altceva decat ceea ce se asteapta de la tine sa faci, atunci nu mai esti un bun prieten, atunci incomodezi, obosesti, stanjenesti.

Cateodata esti tolerat; aceasta e tot ce poate oferi dragostea prietenilor tai libertatii tale: toleranta.
Zilele trecute incercam sa vorbesc cu cativa prieteni despre moarte, iar ei parca mi-ar fi spus: "Draga, fii serios si lasa prostiile la o parte!".

Ei nu intelegeau ca ceea ce le apare lor drept prostii poate insemna pentru mine o problema esentiala. Si atunci m-am intrebat ce ar spune prietenii mei daca as savarsi un act compromitator, dar cerut urgent de libertatea mea? Si mi-am dat seama ca n-ar judeca schimbarea din punctul meu de vedere. Ei n-ar incerca sa treaca o clipa in mine, ca sa imi inteleaga nebunia. M-ar decreta nebun, m-ar tolera s-au m-ar lasa singur. In nici un caz n-ar trece in mine. Or, dragostea adevarata nu insemna decat aceasta completa renuntare la individualitatea ta pentru a trece in celalalt.


O prietenie nu se verifica numai prin libertatea pe care i-o acorzi celuilalt. A ajuta pe un prieten la nevoie, a-l incalzi cu mangaierile tale, a-l inconjura cu "sinceritatile" tale nu inseamna nimic.

Altele sunt adevaratele probe ale prieteniei: a nu-i incalca libertatea, a nu-l judeca din punctul tau de vedere (care poate fi real si justificabil, dar poate nu corespunde experientei destinului celuilalt), a nu-l pretui prin ceea ce iti convine sau te amuza pe tine, ci pentru ceea ce este, pentru el insusi, prin ceea ce trebuie el sa realizeze ca sa ajunga un om. Iar nu un simplu manechin.
Toate acestea insa nu ti le cere nimeni, dupa cum nimeni nu-ti cere adevarata sinceritate, ci numai acea sinceritate pe care o doreste el.


Nu uitati ca intr-o prietenie nu conteaza numai ceea ce ia celalalt. Fiecare luam mai putin decat ar trebui. Acesta este marele nostru pacat: ca nu ne e sete de mai mult, ca ne multumim cu sferturi; de aceea avem fiecare dintre noi atata spaima de ridicol. Nu numai ca nu dam cat ar trebui, dar luam cu mult mai putin decat ni se ofera.